Am spus odată că tânjesc
Să Te cunosc pe Tine...
Cu-adevărat să Te iubesc,
Să Te-nțeleg mai bine...

Să știu, Isuse, cum ești TU
Și nu cum vreau a crede...
Nici omul cum Te-arată nu,
Nici orbul cum Te vede...

Am spus odată că tânjesc
Splendoarea Feței Tale... -
Doar o frântură să privesc,
Ca har fără hotare...

Și-apoi cu fața să m-arunc
Cu plâns să-Ți spăl Piciorul...
Să înțeleg până-n adânc
Că-mi ești Mântuitorul... !


Dar azi mă clatin obosit
Și-n mine-i zguduire...
Și-o voce crudă mi-a șoptit
Să uit de-a Ta Iubire...

Să uit măcar de Visul meu,
Ce-ardea a Te cunoaște...
Să recunosc că drumu-mi greu
E-al morții ce mă paște...


Te-am implorat să îmi ridici
Făptura cea firavă,
Curând ce s-ar sfărma aici...
Să Te cunosc... În Slavă...

Să mă ridici la al Tău Piept -
Eu, copilaș - Tu, Tată... -
Sorbindu-Ți Chipul ce-l aștept
Din Visul meu de-"odată"...


Am spus odată și mai spun:
Tânjesc a Ta Ființă...
Și tot mai cred că ești Preabun,
Și-n miez de suferință...

Dar oare Inima-Ți acum
Cum plânge și ce simte... ?
Ah... Vreau să Te cunosc oricum... !
Și mă târăsc 'nainte... !

Și în suspine mai sughiț...
Furtuni, tăceri, cuvinte,
Încremeniri, lacrimi fierbinți...
Și mă târăsc 'nainte... !

Se 'nalță glasuri dintr-un hău -
Demonice sorginte -
Dar mi-amintesc de Glasul Tău...
Și mă târăsc... 'Nainte... !


Am spus odată că tânjesc
Să Te cunosc pe Tine... -
Când nu mai vreau să mă târăsc,
Îndură-Te de mine... !

Mă trage Tu, pe drum pietros,
Să fiu o rană vie... !
Și-alină-mă la Piept duios
Întreaga veșnicie...

Dar Tu nu mă lăsa să-mi las
Tânjirea mea cea bună... ! -
E tot ce-i Sfânt ce mi-a rămas
Și Dulcea mea Cunună... !

Amin.